Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai marită fără de asemănare decât serafimii,
care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut,
pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!

Activitatea Ligii Tinerilor Ortodocşi din Biserica

 „Sfântul Dumitru”, Cluj-Napoca

 

Liga tinerilor ortodocşi se întruneşte în fiecare zi de Duminică, la Vecernie.

De 1 Mai s-a făcut o ieşire la iarbă verde. Prezenţa a fost impresionantă ţinând cont de vremea rece, dar buna dispoziţie nu a lipsit nicio clipă. Am stabilit două echipe cât de cât echilibrate ca dovadă că meciul s-a terminat la egalitate: 4-4. Din păcate vântul rece ne-a alungat mai repede decât ne-am fi dorit, dar ne vom lua revanşa într-o viitoare ieşire când sperăm că vor fi prezenţi şi cei ce nu au putut acum să vină.

În pelerinaj la Mănăstirea Prislop. Detalii aici!

Într-una dintre întălniri.

 Tinerii din Ligă prezintă enoriaşilor Parohiei "Sfântul Dumitru" un program de cântece şi poezii.

 

În vizită la Grădina Botanică din Cluj. Vremea a fost splendidă,  Grădina Botanică impecabil de curată, iar inimile celor prezenţi s-au bucurat de minunata Creaţie a Bunului Dumnezeu.

În vizită la Centrul de copii "Prison Fellowship". S-au cântat pricesne, s-au spus poezii, iar în final copiii au primit câte un mic cadou simbolic.

 Liga cu colindul la Preoţii din Parohia "Sfântul Dumitru" şi la prietenii lor de la Centrul de copii "Prison Fellowship". De asemenea ne-am colindat şi unii pe alţii cu multă bucurie.

 
Pagina principală Pagina Ligii