Viața Sfântului
Apostol Andrei
Datori sîntem noi creștinii a
aduce slavă, cinste și închinăciune către toți sfinții, de vreme ce
ei, bine viețuind și toate poruncile lui Dumnezeu păzindu-le, s-au
făcut prieteni de aproape ai Lui. Căci, învrednicindu-se de
împărăția cerurilor și fiind aproape de Dînsul, acum se roagă de-a
pururea pentru mîntuirea și ocrotirea noastră.
Dar mai ales Sfinților Apostoli,
toată omenirea cea de sub soare le este datoare, în toată vremea și
în toate zilele, ca și în tot ceasul, a le mulțumi, a-i slăvi, a-i
lăuda și a săvîrși pomenirea lor cu bucurie, cu osîrdie și cu
evlavie; iar zilele lor de pomenire se cuvine a le prăznui cu tot
poporul, cu psalmi, cu cîntări de laude și de mulțumire și a le
cinsti duhovnicește. Pentru că ei, de toată lumea lepădîndu-se și de
Hristos Dumnezeul nostru lipindu-se, slujindu-I Lui cu toată osîrdia
și cu tot sufletul, s-au făcut următori ai sfintei și dumnezeieștii
vieți, cum și petrecerii lui Hristos pe pămînt și, fiind văzători ai
minunilor celor de El făcute, au urmat și patimilor, răstignirii,
morții, învierii și înălțării Lui la cer.
Apoi și cu putere de sus s-au
îmbrăcat și cu limbi de foc s-au îmbogățit, făcîndu-se din pescari,
apostoli și din vînători de pești, vînători de oameni, după cum
însuși Domnul le-a făgăduit, zicînd: Veniți după Mine și vă voi
face pe voi vînători de oameni. Apoi ca niște cai, după cum
zicea proorocul Avacum, prin toată lumea pe care o vede soarele au
alergat și pe neamuri le-a întors din rătăcire și de la închinarea
de idoli la cunoștința adevăratului Dumnezeu le-a adus, prin fiecare
țară, cetate, sat și loc, răbdînd bătăi, chinuri, vărsări de sînge
și moarte în fiecare zi.
Despre aceasta ascultă pe Pavel,
zicînd:
Întru osteneli multe, întru
bătăi cu covîrșire, în temniță cu prisosință, în primejdii de moarte
de multe ori; de la iudei de cinci ori cîte patruzeci de lovituri
fără una am luat. De trei ori cu toiege am fost bătut, o dată cu
pietre am fost împroșcat, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o
noapte și o zi am fost întru adînc; în călătorii de multe ori, în
primejdii în rîuri, în primejdii de la tîlhari, în primejdii de la
cei de un neam, în primejdii de la neamuri, în primejdii prin
cetăți, în primejdii prin pustietăți, în primejdii pe mare, în
primejdii între frații cei mincinoși. Întru osteneală și în trudă,
în privegheri de multe ori, în foame și în sete; în postiri de multe
ori, în frig și fără haine".
Și acestea pentru ce? Pentru ca
să întoarcă pe oameni de la înșelăciune la adevăr și de la
întunericul închinăciunii la idoli, la lumina cunoștinței de
Dumnezeu. Astfel, au fost și ei ca și dascălul lor, Iisus Hristos,
Mîntuitorul nostru, Care Și-a vărsat sîngele Său pe Cruce pentru
mîntuirea noastră.
Deci, pentru aceasta sîntem
datori a le mulțumi Sfinților Apostoli, a-i cinsti și a-i lăuda
neîncetat, după putere, căci după vrednicie numai lui Dumnezeu Îi
este cu putință să-i cinstească. Și încă îi va cinsti mai ales cînd
va ședea la judecată pe scaunul slavei Sale. Atunci și ei vor ședea
împreună cu Hristos pe douăsprezece scaune, judecînd cele
douăsprezece seminții ale lui Israel.
Unul dintre aceștia, și decît
toți mai întîi chemat, este Sfîntul, slăvitul și prealăudatul
Apostol Andrei, a cărui viață și petrecere voim a o istorisi după
putere și după vrednicie, lăsîndu-o spre folos celor puternici și
desăvîrșiți întru cuvinte și fapte bune.
Slăvitul Apostul Andrei, cel
întîi chemat, s-a născut în cetatea ce se numește Betsaida, care
este lîngă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminție
i se trăgea și neamul. Cetatea era mică și neînsemnată mai înainte,
iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, și a
lui Filip, s-a făcut renumită și slăvită. Și se numea evreiește
Betsaida, ce se tîlcuiește "casa vînătorilor". După cuviință se
numea așa, căci astfel era patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei
și Filip, care au vînat pește pînă au aflat adevărul, Care este
Hristos.
Deci dintr-o patrie neslăvită ca
aceasta au răsărit apostolii amîndoi, avînd un tată sărac, anume
Iona, care, fiind sărac, a învățat pe fiii săi meșteșugul său. Căci
Iona era pescar și prindea pești în Marea Galileii și prin alte
iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru a învățat
meșteșugul tatălui său și după aceasta și-a luat de femeie pe fiica
lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul
Andrei, lepădînd toată tulburarea lumească, și-a ales să petreacă
întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că Ioan, Înaintemergătorul
Domnului, umblă prin locurile de pe lîngă Iordan și propovăduiește
credința și pocăința, Andrei s-a dus la dînsul și i s-a făcut
ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înțelegeri mai înalte. De
aceea n-a voit, precum ceilalți, să petreacă în tulburările și
grijile lumii. Căci auzind cuvintele proorocești și avînd sufletul
său curățit de păcate, a cunoscut îndată că învățătura Botezătorului
este din porunca lui Dumnezeu și că este pricinuitoare de mîntuire.
Pentru aceasta i-a și urmat cu toată inima și cu totul și-a
afierosit mintea sa învățăturii lui Ioan.
Deci, dumnezeiescul
Înaintemergător, vrînd să înalțe gîndul ucenicilor lui întru mai
multe cugetări și să nu creadă că el este Hristos, ci rob slujitor,
Înaintemergător și propovăduitor al lui Hristos, a luat cu sine pe
doi din ucenicii săi, pe Apostolul Andrei și pe un altul, care zic
unii că ar fi cuvîntătorul de Dumnezeu Ioan, și a mers cu dînșii
acolo unde se afla atunci Hristos. Și văzîndu-l pe El, a zis:
Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii.
Auzind acești doi ucenici
mărturia lui Ioan pentru Hristos, au lăsat pe Ioan și au urmat pe
Hristos. Iar Iisus Hristos, întorcîndu-se și văzîndu-i pe dînșii
urmîndu-l, a zis către dînșii: Ce căutați? Iar ei au răspuns
către Dînsul: Ravi - care se tălmăcește învățătorule -,
unde petreci? Iar Iisus le-a zis lor: Veniți și vedeți.
Deci au venit și au văzut unde petrecea și au rămas în acea zi
acolo, căci era ceasul al zecelea. Însă vedeți buna voire a
Sfîntului Apostol Andrei? Căci după ce a aflat el comoara, n-a voit
să o aibă numai el singur, ci a chemat și pe fratele său, Petru,
spre cîștigarea acesteia.
După aceasta a aflat pe fratele
său Petru, care se numea atunci Simon, și a zis către dînsul: Am
aflat pe Mesia, Care se tălmăcește Hristos. N-a zis: "Am aflat
un mesia, ci pe Mesia". Ce va să zică aceasta? A arătat Sfîntul
Andrei că a cunoscut pe Cel pe Care L-au propovăduit proorocii.
"Acela este Iisus". Pentru aceasta n-a zis că "am aflat un mesia",
adică pe un oarecare Hristos, căci "mesii" și "hristoși" se numeau
și împărații iudeilor, pentru că se ungeau cu mir, care era
amestecat cu mesa (untdelemn). Dar i-a zis: Am aflat pe Mesia,
adică pe Hristosul acela, pe care mai înainte l-au vestit proorocii.
Andrei, după ce a zis acest
cuvînt către Apostolul Petru, fratele său, l-a luat cu sine și l-a
dus la Hristos. Iar Hristos, văzînd pe Petru, a zis către dînsul:
Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se
tălmăcește Petru. Acestea așa s-au săvîrșit atunci, și în acest
chip au vorbit cu Hristos amîndoi acești frați, apoi s-au dus iarăși
la Sfîntul Ioan Botezătorul. Iar în zilele acelea Irod împăratul a
prins pe Ioan Botezătorul și l-a închis în temniță pentru că îl
mustrase, că a luat cu fărădelege de soție pe Irodiada, femeia
fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis ca un prooroc și mai
mult decît prooroc, a cunoscut că va fi omorît de Irod, iar ucenicii
lui vor rămîne iarăși întru întunericul Legii Vechi.
Deci, pentru ca să nu se întîmple
ca ucenicii lui să rămînă fără să cunoască desăvîrșit că Hristos
este Dumnezeu, Sfîntul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii
săi, care erau mai înalți cu înțelepciunea. Adică pe slăvitul și
cinstitul Andrei și pe altul pe care l-am pomenit mai înainte și i-a
trimis la Hristos să-L întrebe: Tu ești Acela pentru Care au
scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aștepta?
Dar Iisus Hristos, Care cunoștea
cele ascunse ale oamenilor, nici nu a ascuns cu totul cele pentru
Sine, nici nu le-a descoperit dumnezeirea Sa, ci a voit să le arate
adevărul prin lucruri, iar nu prin cuvinte, ca singuri ei din
lucruri să învețe și să înțeleagă că El, Care face minunile acestea,
este Acela care va să vie, spre mîntuirea oamenilor.
Deci le-a răspuns lor Hristos:
Mergeți și spuneți lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morții
înviază, șchiopii umblă, săracilor bine li se vestește. Cum?
Adică aud cuvinte bune: Fericiți cei săraci cu Duhul, că a lor
este Împărăția cerurilor și fericit este cel ce nu se va sminti
întru Mine. Dar care este înțelegerea cuvîntului? Oare nici Ioan
nu știa că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au
proorocit și L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe
ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putință să
nu fi cunoscut el pe Hristos cine este, cînd însuși Ioan
Înaintemergătorul, fiind încă în pîntecele maicii sale, Elisabeta,
L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să
adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoștea
Hristos, cu mult mai mult decît el Îl cunoștea pe Hristos.
Ci, pentru aceasta le-a răspuns
lor așa și a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amîndoi
ucenicii, adică Andrei și Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, că mare
este deosebirea dintre Hristos și Ioan. Căci Ioan nu a făcut
nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate. Avea și dreptate
că atunci aceia socoteau pe Ioan Botezătorul mai mare, căci era din
neam arhieresc și născut din tată prooroc, din Zaharia și însuși el
era prooroc și că din maică stearpă, prin făgăduință, era născut.
Iar Hristos se arăta ca un sărac și fiu de săraci și nici ucenici nu
avea pînă atunci.
Fiind Ioan închis în temniță,
Hristos a plecat din Ierusalim și S-a dus la lacul Ghenizaretului.
Acolo a aflat pe Andrei și pe Petru în corabie, cîrpindu-și mrejele.
Deci, Hristos nici nu le-a imputat ceva, nici nu le-a grăit vreun
cuvînt aspru, fiindcă L-au lăsat și pe El și pe dascălul lor, Ioan,
închis în temniță - căci Dumnezeu fiind, cunoștea că sărăcia i-a
silit pe dînșii să lucreze -, ci le-a zis: Veniți după Mine și Eu
vă voi face pe voi pescari de oameni. Iar ei, lăsîndu-și
mrejele, au urmat lui Hristos. Și, cum zice evanghelistul Matei,
îndată au urmat lui Iisus; adică nu au așteptat, nici nu au
întîrziat, nici nu au zis: "Să cîrpim mrejele noastre și apoi vom
veni după Tine". N-au zis așa. Ci îndată, lăsîndu-și mrejele,
corabia, casa, neamul, prietenii, rudele și cunoscuții, au urmat lui
Hristos. Și încă aveau proaspătă mărturia Botezătorului, care le
spusese despre Hristos și țineau minte și minunile pe care le-au
văzut, făcîndu-se de El.
Deci Apostolul Andrei lăsînd
toate, cu tot sufletul a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalți
apostoli, fiind chemat la învățătura lui Hristos, pentru care s-a și
numit "întîi chemat". Căci Andrei a înțeles mai înainte din cărțile
cele proorocești că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai
ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi
văzînd, pe șchiopi umblînd, dracii izgonindu-se, pe morți
sculîndu-se din groapă, mai cu înlesnire decît din somn, numai cu
porunca și cuvîntul lui Hristos; asemenea și celelalte minuni ale
lui Hristos, pe care este de prisos a le povesti cu de-amănuntul.
După ce-a văzut apostolul
acestea, cu mult mai mult s-a încredințat și s-a întărit în
cugetarea cea bună pe care o avea pentru Hristos. Căci ca un
înțelept și priceput, Apostolul Andrei socotea că, deși proorocii
cei de demult au făcut cîteva minuni, nu le-au făcut cu stăpînire ca
Hristos, ci cu rugăciune și cerere către Dumnezeu. Iar Hristos cu
cuvintele ție îți zic și cu alte cuvinte ca acestea
stăpînitoare, făcea minunile Sale.
Văzînd apostolul că Hristos Își
punea mîna Sa pe ochiul orbului și vedea, poruncea dracilor și ca
niște fum piereau, furtunile mărilor le domolea; apoi umbla pe mare
ca pe uscat și alte minuni preaslăvite făcea, a cunoscut și a crezut
negreșit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Acestea socotindu-le
slăvitul Apostol Andrei, era ucenic nedespărțit al lui Hristos. Avea
încă și osîrdie multă și rîvnă înfocată, încît dorea să și moară
pentru numele Lui.
După ce Hristos a lăsat cetățile
și s-a dus în pustie, nici acolo nu l-au lăsat mulțimea oamenilor și
ucenicii Lui, ci L-au urmat ca să-I asculte învățătura. Și fiind
pustiu locul și neavînd hrană să mănînce atîția oameni, s-a dus
dumnezeiescul Andrei și i-a zis lui Hristos - că aveau doar cinci
pîini de orz la dînșii, și puțini pești -, cum să ajungă acestea la
atîta mulțime? Atunci Hristos a binecuvîntat cele cinci pîini și
le-a mîncat tot poporul acela, ca la cinci mii, afară de femei și de
copii, și s-au săturat și au prisosit încă douăsprezece coșuri de
fărmituri.
Despre minunea aceasta se poate
încredința cineva din dumnezeiasca și Sfînta Evanghelie a Sfîntului
Ioan, cuvîntătorul de Dumnezeu, în capitolul al șaselea. Și din altă
povestire a Sfintei Evanghelii poate să înțeleagă cineva prietenia
și îndrăzneala Apostolului Andrei către Hristos, dascălul său. Căci
povestește însuși Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu în capitolul 12, că
în vremea sărbătorii Paștelui iudeilor au mers la praznic și niște
elini, ca să vadă biserica și să-și facă obișnuita rugăciune,
fiindcă erau și ei de credința și din neamul evreiesc, dar născuți
și crescuți prin alte neamuri, a căror limbă o învățaseră.
Pe aceștia i-a înspăimîntat
vestea lui Hristos, căci făcuse atunci, de curînd, minunea învierii
lui Lazăr și Îl întîmpinase pe El poporul cu stîlpări și făcuse mai
înainte și multe alte semne. Pentru aceea veniseră ei întru cugetare
de Dumnezeu și, avînd dorință ca să-L vadă, au venit la Filip,
rugîndu-l și zicîndu-i: Doamne, vrem să vedem pe Hristos. Iar
el, neavînd atîta îndrăzneală către Hristos și dîndu-i lui Andrei
cinstea ca unui întîi chemat, s-a dus la dînsul și i-a spus pricina.
Iar Andrei, luînd cu sine pe Filip, s-a dus la Hristos și I-au spus
amîndoi cuvintele elinilor, de unde putem cunoaște dragostea și
îndrăzneala ce o avea el către Hristos.
Deci, lăsînd pe celelalte cîte
le-a lucrat împreună cu Hristos, pînă a venit la patima Sa cea de
bunăvoie, să scurtăm cuvîntul nostru.
Iar după ce a pătimit pentru noi
Domnul, S-a răstignit, a murit, S-a îngropat și a înviat din mormînt
cu puterea dumnezeirii Sale, a adunat iarăși la Sine pe ucenicii și
prietenii Săi, S-a arătat lor în muntele Galileii și le-a zis:
Mergînd, învățați toate neamurile. Și după ce le-a trimis lor
Preasfîntul Duh și i-a luminat să grăiască în toate limbile
neamurilor cîte se aflau sub cer, atunci Apostolii, adunîndu-se, au
aruncat sorți între dînșii, ca să se știe ce parte de pămînt urma să
ia fiecare dintre dînșii, spre propovăduire.
Deci, celorlalți apostoli le-a
căzut sorțul spre propovăduire pentru alte părți de pămînt. Iar
Sfîntului Apostol Andrei i-a căzut sorțul să propovăduiască în toată
Bitinia - și se numește Bitinia tot locul cît este în mijloc, de la
Scutari care este peste canalul Constantinopolului spre răsărit, ce
se numea mai înainte Hrisopoli, pînă la Nicomidia și pînă la Niceea.
Și nu numai în Bitinia, ci și în partea Mării Negre, spre partea
răsăritului, cu toate locurile și amîndouă părțile cele de pe lîngă
Marea Neagră, pînă la Camupolin. Pe lîngă acestea se număra și
Calcedonul și Bizanțul, care este cetatea lui Constantin și toată
partea Traciei, de la Constantinopol pînă la Cavala, care, în
Faptele Apostolilor, se numește Neapolis, iar la alții se numește
Hristupolis. În sorțul său era și Tesalonicul și Tesalia, pînă la
Farsala și Elada și pînă la Zitunion și Ahaia, apoi de la Zitunion
pînă la Paleapatra.
Toate cetățile acestea, ce se
cuprind în hotarele acestor țări amintite, au căzut în sorțul
Apostolului Andrei, ca să meargă să le învețe cunoștința lui
Dumnezeu. Și nu numai acestea, ci încă și alte neamuri cîte se află
între Tracia și Macedonia, pînă la rîul cel mare Istrul, care acum
se numește Dunărea, și acestea tot în sorțul Sfîntului Apostol
Andrei au căzut. Toate neamurile acestea erau țărînă pusă înaintea
lui, în care voia să semene sămînța cuvîntului lui Dumnezeu.
Deci, Sfîntul Apostol Andrei cel
întîi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a
țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a
pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat
cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria,
sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor de idoli. Ci
avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă
trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor..., să nu vă
temeți de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide.
Avînd în sine mare dragoste către
Hristos, dascălul său, fiind plin de credință și tare nădăjduind în
puterea Lui cea nebiruită, cu sîrguință s-a apucat de călătorie,
pornind de la Ierusalim, ca să meargă la fiecare din locurile pe
care le-am zis. A luat cu sine și pe niște ucenici din cei șaptezeci
de apostoli, pe care i-a socotit îndemînatici la propovăduire.
Deci, multe sînt călătoriile și
drumurile acestui apostol, dar mai multe cele prin cetăți și prin
sate, în care, semănînd cuvîntul cunoștinței de Dumnezeu, a secerat
spicele bunei credințe. Însă cu neputință este a descrie cu
amănuntul toate călătoriile, primejdiile și necazurile pe care le
pătimea în fiecare cetate și sat. Dar ca să nu lipsim pe ascultători
de povestirile folositoare, despre Sfîntul Andrei, vom povesti pe
cele mai vestite și mai mari, pentru dragostea lor.
Umblînd apostolul lui Hristos din
loc în loc, a mers într-o cetate care este în partea dreaptă a Mării
Negre, cînd, plutim spre Cafa, care se numește Amisonul și este
departe de Sinopi, ca la o sută douăzeci și opt de mile și jumătate.
Acolo a aflat Sfîntul Andrei mulți oameni rătăciți și necredincioși.
Unii, cuprinși de rătăcirea elinească, iar alții, de cea iudaică.
Însă între aceste deosebite rătăciri și păgînătăți aflîndu-se
amisinenii, aveau și o bunătate, iubirea de străini, adică să
primească pe oamenii străini și să ospăteze pe drumeți.
Deci, mergînd sfîntul la dînșii,
a găzduit la casa unui iudeu și socotea cum și în ce chip să atragă
atîta mulțime de oameni rătăciți și să-i prindă în năvodul
învățăturii și propovăduiri sale. Așa socotind sfîntul, s-a sculat
într-o dimineață și a mers la sinagoga iudeilor, unde erau adunați
ei după obiceiul lor. Acolo l-au întrebat iudeii cine este, de unde
este și ce fel este propovăduirea lui.
Sfîntul, începînd propovăduirea
lui despre Hristos, i-a învățat și din cărțile lui Moise, dar i-a
învățat și din cele proorocești. Din toate acestea a dovedit că
Hristos este același pe Care L-au vestit mai înainte proorocii;
Care, pentru mîntuirea oamenilor a venit în lume, aducînd spre
dovedire martori și pe însuși Mergătorul înainte și cîte a învățat
el. Acestea și altele asemenea, după ce le-a zis către dînșii și
după ce a scris adevărata credință în sufletele lor și după ce i-a
adus pe dînșii în mrejele sale, în acest chip s-a arătat vînător de
oameni, după cuvîntul Dascălului său, pe care l-a zis cînd i-a
chemat la ucenicie: Veniți după Mine și Eu vă voi face pe voi
vînători de oameni.
Auzind iudeii cuvîntul
Apostolului, îndată s-au întors la Domnul și, pocăindu-se, s-au
botezat și s-au făcut creștini, în loc de iudei; robi ai lui
Hristos, în loc de ai pierzării. După aceasta, pe cîți bolnavi aveau
îi aduceau înaintea apostolului și fiecare își lua tămăduire de
orice boală ar fi fost cuprins. Și s-a făcut apostolul acolo, nu
numai doctor al sufletelor, ci s-a arătat tămăduitor al multor
feluri de boli. Apoi a zidit biserici și le-a hirotonit preoți din
iudeii care crezuseră.
Ducîndu-se de acolo, a mers în
Trapezunda și acolo, asemenea, învățînd și botezînd pe mulți, încă
și preoți hirotonind; după aceasta s-a dus în Lazichia. Iar
Trapezunda și Lazichia sînt cetăți și neamuri din partea de răsărit
a Mării Negre și cîți au umblat în părțile acelea, știu cetățile
acestea. Ci și acolo iarăși asemenea făcînd apostolul și mulțime
nenumărată de iudei și de elini aducînd la Hristos, a pus în gînd să
se ducă la Ierusalim. Pe de o parte, ca să serbeze acolo praznicul
Paștelui ce se apropia, iar pe de altă parte, ca să se întîlnească
cu fratele său Petru. Și mai ales dorea să vadă și pe Apostolul
Pavel, de care auzise că s-a întors de la legea evreiască și a venit
la propovăduirea apostolilor și cum că este și el apostol și dascăl
al neamurilor.
Deci s-a dus și și-a împlinit
dorința lui cea după Dumnezeu. După aceasta s-a întors împreună cu
Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu la cetatea Efesului, care era
în soarta (grija) lui Ioan.
Însă acolo aflîndu-se apostolul a
văzut o descoperire de la Dumnezeu ca să meargă în Bitinia, să
învețe pe oamenii cei din soarta lui. Pentru aceasta s-a pornit și
s-a dus în cetatea Niceei, care se numea atunci Elicori, și era
nezidită împrejur. Mai pe urmă Cezarul Traian a zidit-o pe dînsa și
turnuri are întru ea, și pentru ca să biruiască, a numit-o Niceea.
Dar nici iezerul ce este în ziua
de astăzi aproape de dînsa, și se numește Ascania, nu era atunci
atît de limpede și curățit precum se vede astăzi. Că după cum scriu
hronografii, mai pe urmă de cutremure s-a umplut de apă și ca Marea
Pontului s-a făcut și s-a limpezit precum este acum.
În această cetate mergînd Sfîntul
Apostol Andrei și văzînd mulțime nenumărată de oameni, iudei și
elini, a cugetat să facă mai întîi minuni, ca să-i înduplece să se
întoarcă de la rătăcirea lor. Pentru că oamenii cei simpli, mai
lesne se încredințează cînd văd minuni, decît numai cu cuvîntul.
Pentru aceasta și apostolul de multe ori pe cei muți îi făcea să
vorbească, iar alteori tămăduia pe cei bolnavi. Încă și alte minuni
de multe feluri făcînd, s-a făcut doctor fără de plată celor
bolnavi. Încă și balauri, fiare mari și înfricoșătoare, care se
încuibaseră în locul acela, numai cu toiagul cel de fier pe care îl
purta, al cărui vîrf avea cruce înfiptă, îi izgonea și-i omora.
Și capiștile zeilor celor cu nume
mincinoase, ale elinilor, ale Afroditei și ale Artemidei, pe toate
din temelii le-a sfărîmat. Iar cîți din elini nu au crezut în
învățătura apostolului, umplîndu-se de duh rău, săreau și săltau,
cărnurile își mîncau și alte nenumărate rele pătimeau, primind
vrednică muncă pentru necredința lor. Iar ucenicul lui Hristos,
Andrei, care a venit să mîntuiască pe cei păcătoși, nu i-a lăsat
pînă în sfîrșit să piară așa întru întunericul rătăcirii, ci
izbăvindu-i pe dînșii de lucrarea cea diavolească, a tămăduit și
sufletele lor și le-a luminat cu lumina credinței în Dumnezeu.
Deci, doi ani după ce a zăbovit
acolo în cetatea Niceei și le-a hirotonit preoți din oamenii cei ce
crezuse, s-a dus în Nicomidia în care era un mare număr de oameni,
dar care erau cu totul întunecați de înșelăciunea elinească.
Apostolul lui Hristos și acolo a făcut tot asemenea. Apoi botezînd
pe mulți din elini, de acolo s-a dus la Calcedon și de la Calcedon a
umblat prin toată Propontida, adică prin tot locul de la scutarul
Constantinopolului pînă la Neocastra. De acolo s-a dus la
Pontoiraclia, și de aici s-a dus la cetatea Amastrida, care era
foarte mare, și se afla în partea de răsărit a Mării Negre.
Dar în cetățile acestea nu umbla
Sfîntul Apostol Andrei așa precum noi povestim pe scurt. Ci în
fiecare cetate unde umbla, multe ispite și multe împotriviri avea,
dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos
era apărătorul lui și pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase.
Căci și cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înțelepții
elinilor.
După acestea, ieșind din
Amastrida, s-a dus în altă cetate care se numește Sinopi, unde se
povestește în niște cuvîntări vechi, cum că ar fi venit și Sfîntul
Apostol Petru să vadă pe fratele său. Chiar și creștinii din Sinopi
arată pînă în ziua de astăzi două scaune de marmură, pe care le au
în mare cinste și evlavie, și zic că acolo ședeau dumnezeieștii
Apostoli, Petru și Andrei, și învățau poporul.
Încă și o icoană din acea vreme
se află acolo la Sinopi, avînd închipuirea Apostolului Andrei, care
face minuni nenumărate și pînă în ziua de astăzi întru slava lui
Hristos și întru cinstea apostolului, ca să vadă creștinii că nu
numai în vremea cît au trăit apostolii au făcut minuni, ci și după
moarte pot să facă asemenea minuni cu puterea lui Hristos, dascălul
lor.
Dar și altă veste ne povestește
că Apostolul Matia, unul din cei doisprezece apostoli, care împreună
s-a numărat cu cei unsprezece apostoli, în locul vînzătorului Iuda,
și el se întîmplase a veni mai înainte în Sinopi, vrînd să meargă la
Cafa să propovăduiască; iar sinopienii l-au prins și l-au închis în
temniță.
Deci mergînd Apostolul Andrei
acolo și auzind că Apostolul Matia este închis în temniță, a făcut
rugăciune și, cu semnul Sfintei Cruci, îndată s-au zdrobit
legăturile, temnița s-a deschis și a ieșit Apostolul Matia din
închisoare, iar împreună cu dînsul și ceilalți legați. Iar
sinopienii iudei aveau credință, dar erau cruzi și sălbatici cu
sufletele încît numai cu chipul și cu fața se vedeau că nu sînt
fiare.
Deci auzind că Apostolul a
zdrobit legăturile și a deschis temnița, adunîndu-se toți, voiau să
vadă casa în care găzduia el. Unii, privindu-l cu cruzime și cu
nemilostivire, îl tîrau de picioare, alții îl trăgeau de mîini și-l
tăvăleau prin țărînă. Alții, cu dinții ca niște fiare sălbatice îl
mușcau, cu lemne îl băteau, cu pietre îl loveau, și fiecare dădea cu
orice apuca. Mai pe urmă socotind că a murit din chinuirea cea
multă, l-au aruncat afară din cetate la gunoi. Apostolul a pătimit
acestea, urmînd lui Hristos, dascălul său.
Dar Hristos nu a trecut cu
vederea pe apostolul Său, ci în noaptea aceea arătîndu-i-se lui și
dîndu-i îndrăzneală, l-a sculat sănătos. Și nu numai aceasta, ci și
un deget al lui pe care îl mușcase unul din mîncătorii aceia, i l-a
făcut sănătos. După aceea, binecuvîntîndu-l pe dînsul, învățîndu-l
și îndemnîndu-l să nu se lenevească de propovăduirea Lui, s-a
înălțat la cer. Iar apostolul dimineața s-a sculat și s-a dus
sănătos în Sinopii neavînd nici măcar un semn de răni, încît ar fi
putut zice că vine de la vreun praznic, bucurîndu-se.
Această minune după ce au văzut-o
sinopenii, minunîndu-se de răbdarea sfîntului, cea mai presus de om,
și pe de alta de facerea de minuni a lui Hristos, cum într-o noapte
L-a făcut pe el sănătos; căindu-se, s-au întors de la rătăcirea lor
și, pocăindu-se, au căzut la picioarele Sfîntului Apostol, cerînd
iertare. După aceea, sfîntul, învățîndu-i pe dînșii cuvîntul
adevărului și botezîndu-i în numele Tatălui, al Fiului și al
Sfîntului Duh, i-a făcut pe dînșii robi ai lui Hristos în loc de
robi ai diavolului. Încă și alte nenumărate minuni a făcut sfîntul
apostol în cetatea aceea, în numele lui Hristos, dintre care
ascultați o preaslăvită minune spre încredințarea celorlalte.
O femeie oarecare avea un fiu,
unul născut, pe care un om dușman l-a ucis apoi s-a făcut nevăzut și
nu s-a aflat, iar mortul zăcea aruncat în drum. De acest lucru
înștiințîndu-se apostolul, s-a dus acolo l-a locul unde era mortul.
Și făcîndu-i-se milă de mama celui ucis, apoi vrînd să atragă și pe
popor spre mai multă credință, prin rugăciune l-a înviat și l-a dat
pe el viu mamei sale. Această minune după ce au văzut-o sinopenii,
cu toții, împreună cu femeile și cu copiii, au crezut în Hristos.
Atunci apostolul le-a hirotonit acolo preoți, pe cei mai iscusiți
din cei ce crezuse, și așa după ce a luminat pe cei mai mulți din
sinopeni cu Sfîntul Botez și i-a făcut popor sfințit al lui Hristos
și vrednic cu adevărat de turma lui, s-a dus a doua oară în cetatea
Amisonului și de acolo s-a dus iarăși la Trapezunda.
Deci, botezînd și pe ceilalți
oameni care mai rămăseseră necredincioși din întîia propovăduire de
acolo, s-a dus la cetatea Neocezareea și acolo, asemenea, cuvîntul
bunei credințe semănîndu-l și pe mulți la cunoștința adevăratului
Dumnezeu întorcîndu-i și cu Sfîntul Botez luminîndu-i, s-a dus de la
Neocezareea în altă cetate ce se numește Samosata. Iar în această
cetate lucuiau în acea vreme oameni cufundați în deșertăciune
elinească, iar întru înșelăciunea cea din afară a lumii, erau foarte
pricopsiți. Și din pricina înșelăciunii erau neîntorși către
credința lui Hristos, fiindcă pentru meșteșugul filosofiei lor,
fiecare se ferea să vorbească cu dînșii.
Iar dumnezeiescul Apostol Andrei
prin rîvna propovăduirii, ca pe o țesătură de păianjen a rupt
împletiturile ritorilor și le-a arătat lor că înțelepciunea pe care
o aveau este deșartă și n-au cunoștință nici cît un copil mic. Așa,
în puține zile, cu cuvintele și cu minunile, pescarul înfruntînd
învățătura filosofilor și cu lucrările semnelor plecînd sufletele
acestora, și către buna credință întorcîndu-i, s-a dus la Ierusalim
și s-a întîlnit cu ceilalți apostoli, pentru ca să facă un sobor,
cum să se serbeze praznicul Paștelui.
Iar cum că apostolii se adunau în
Ierusalim și făceau sobor pentru pricinile ce se întîmplase în
vremurile acelea, poate cineva să cunoască din Faptele Apostolilor,
pe care le-a scris dumnezeiescul Luca Evanghelistul. Căci scrie el
acolo în Fapte, capitolul 15, și zice: Și apostolii și preoții
s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvînt și celelalte.
Iar după ce s-a sfîrșit praznicul, luînd cu sine pe apostolul Matia
și pe Tadeu, care se aflau la Ierusalim pentru aceeași pricină, s-au
întors la cetatea Edesa, care în ziua de azi se numește Horasan și
este spre părțile răsăritului în hotarele Mesopotamiei.
Deci, acolo puține zile petrecînd
apostolul Andrei, pe Matia și pe Tadeu i-a lăsat să propovăduiască
în părțile acelea, iar el s-a întors în părțile Mării Negre cele
dinspre răsărit. Întîi s-a dus în țara Alanilor, unde, propovăduind
Evanghelia Darului și pe mulți întorcînd către credința cea întru
Hristos, s-a mutat la Avazgi și, intrînd în Sevastopole, cetatea de
acolo, îi învăța și propovăduia taina lui Hristos și nenumărate
mulțimi de oameni a întors la cunoștința de Dumnezeu.
Însă nici de mîntuirea Zachenilor
și a Vosporanilor nu s-a lenevit, ci și la aceștia a mers și de
vreme ce pe zacheni i-a aflat cu totul nesupuși, urînd nesupunerea
cu sălbăticia acestora, a voit a se duce de la dînșii, căci erau
neprimitori de dumnezeiasca sămînță a cuvîntului lui Dumnezeu și
nevrednici de sfînta credință, iar buna supunere a vosporanilor
lăudînd-o, s-a dus la dînșii. Vosporanii se numesc toți aceia care
locuiesc în strîmtoarea Cafa, căci Cafa aceasta de care auzim nu
este cetate, ci este un loc în chipul și asemănarea Moreii.
La Vosporani a petrecut Sfîntul
Apostol Andrei multă vreme, căci i-a aflat foarte supuși și lesne
primitori de învățătură a apostolului, în care se povestea că s-au
aflat și niște icoane de sfinți închipuiți cu ceară și că dovedeau
un meșteșug preaiscusit, cu anevoie de urmat și cu multă
înțelepciune de mîini făcute, care întrec tot meșteșugul.
Deci, petrecînd la Vosporani
multă vreme, de acolo Sfîntul Andrei s-a dus la Cafa, care se
numește Herson, țară strălucită și cu mulți oameni, deși întru
credință sănătoasă, nu lesne înfiptă, ci către alte învățături lesne
primitoare aflîndu-se. Acolo intrînd cu înțelepciune și propovăduind
cuvîntul dreptei credințe și făcînd minuni, i-a întors la cunoștința
de Dumnezeu.
În acest chip vînînd apostolul pe
kersoneni și, ca pe niște pești cuvîntători, aducîndu-i dar lui
Hristos, după pronia lui Dumnezeu s-a mutat de aici și în părțile
cele mai dinăuntru ale Rusiei și a ajuns pînă la rîul Niprului; și
în Munții Kievului a poposit, unde a rămas într-o noapte. A doua zi,
sculîndu-se din somn, a zis către ucenicii care erau cu dînsul:
"Vedeți acești munți? Credeți-mă că peste aceștia o să strălucească
darul lui Dumnezeu și o să se facă cetate mare aici și multe
biserici o să se ridice lui Dumnezeu și o să se lumineze cu Sfîntul
Botez tot pămîntul Rusiei".
Și suindu-se pe munții aceia, i-a
binecuvîntat și a înfipt o cruce, mai înainte vestind încredințarea
poporului aceluia de la scaunul său cel apostolesc, care s-a
întemeiat în Bizanț și a mers și prin părțile cele mai dinăuntru ale
Rusiei, pînă unde este acum marea cetate a Novgorodului.
De acolo s-a întors pe mare
iarăși la cetatea Sinopi. Și învățînd iarăși acolo cuvîntul
Domnului, și mai întorcînd și pe ceilalți oameni, cîți au rămas
nebotezați din propovăduirea cea dintîi și pe cei credincioși
întărindu-i în credință, le-a hirotonit episcop al acelui loc pe un
apostol din cei șaptezeci, cu numele Filolog.
De acolo a venit în Bizanț, care
în acea vreme nu era în starea în care se vede în ziua de astăzi, ci
cuprindea numai o părticică - cît este palatul împărătesc -, ci mai
pe urmă, Constantin a strălucit-o și a adus-o în starea în care se
vede acum și, după numele său, a numit-o "Cetatea lui Constantin".
În această cetate mergînd acest
mare apostol, a făcut și acolo asemenea. Căci cu cuvintele sale și
cu minunile învățîndu-i și cu Sfîntul Botez luminîndu-i, a întors și
pe bizantini la lumina cunoștinței de Dumnezeu, făcîndu-i fii ai
luminii prin primirea credinței. Încă și o biserică minunată a
ridicat în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în mijlocul
cetății, așezînd-o păzitoare și apărătoare a dreptei credințe de
acei împărați din vremurile cele mai de pe urmă. Apoi
hirotonisindu-le și episcop pe Sfîntul Stahie, unul din cei
șaptezeci de apostoli, de acolo s-a dus în Iraclia Traciei, care
este departe de Constantinopol, spre apus, cale de două zile.
Deci întru această cetate
asemenea învățînd și propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu și pe mulți
întorcîndu-i la cunoștința Darului, le-a hirotonit episcop în locul
acela pe Apelin. De acolo a ieșit în cetățile și satele de
primprejur, asemenea, învățînd, botezînd și întorcînd pe popoare la
credința în Hristos, adevăratul Dumnezeu și biserici zidind în
numele Lui, a făcut din sufletele lor biserici însuflețite ale
Sfîntului Duh. Așa a făcut prin toată Tracia, prin Macedonia și prin
toată Tesalia, prin cea dintîi și prin cea de-a doua și de la
Tesalonic pînă la Licostom și pînă la Farsala.
După ce a trecut Tesalia și
Elada, s-a dus în vestitul ostrov al Peloponezului, care acum se
numește Moreia. Și în acest loc este cetatea care în ziua de astăzi
se numește Paleapatra. În această cetate a intrat Sfîntul Apostol
Andrei și, ducîndu-se pedestru, a găzduit în casa unui om, care se
numea Sosie, și care zăcea în pat, fiind bolnav de o grea boală.
Acesta a aflat doctor pe sfîntul, căci, cum a intrat în casa lui și
a pus sfînta lui mînă pe dînsul, îndată s-a sculat Sosie sănătos,
neavînd nici urmă de boală.
Dar nu numai acesta, ci și un rob
al femeii Maximila, soția antipatului Patrelor, se afla în zilele
acelea aruncat într-un gunoi al cetății, cu totul topit de boală, și
nu mai avea acum nici o nădejde de viață. Sfîntul Andrei, fiind
ucenic al lui Hristos, la Care nici rob, nici slobod nu se socotește
prost, ci pe toți întocmai îi are, n-a trecut cu vederea pe robul
acela, ca să se bîntuie cu totul de cumplita boală, ci numai cu
cuvîntul zicînd: "În numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care
eu Îl propovăduiesc, scoală-te!" Și îndată, o, minunile Tale,
Hristoase Împărate! s-a sculat cu totul sănătos. Robul acela,
mergînd la stăpîna sa, i-a povestit ei toate cele ce i s-au
întîmplat.
N-au trecut multe zile la mijloc
și femeia aceea, Maximila, stăpîna robului celui tămăduit, a căzut
într-o boală grea, în așa fel încît nici meșteșugurile doctorilor nu
puteau să-i folosească, nici bogăția bărbatului ei nu-i ajungea să o
dea pentru doctori, căci bărbatul ei era, precum am zis, domn al
locului aceluia și se numea Egheat.
Într-o boală ca aceasta
aflîndu-se, și-a adus aminte de străinul, de săracul, de defăimatul
apostol și, numaidecît, l-a chemat, și după ce a venit, a căzut la
picioarele lui. Și ce a făcut apostolul? El și-a pus sfînta sa mînă
pe femeia cea bolnavă și numaidecît s-a făcut cu totul sănătoasă.
Această minune văzînd-o Egheat, a luat multă avuție și a aruncat-o
la picioarele apostolului, rugîndu-l să o ia pentru doctorie.
Dar scopul Sfîntului Apostol nu
era să strîngă bogăția cea vremelnică, ci bogăția cea veșnică,
pentru mîntuirea poporului și pentru pocăința și întoarcerea
antipatului Egheat. Pentru aceasta sfîntul nicidecum nu a primit, ci
mai vîrtos a zis: "Dascălul nostru Hristos așa ne-a poruncit nouă:
În dar ați luat, în dar să dați". Acestea zicîndu-le sfîntul
și învățîndu-i pe dînșii cuvîntul adevărului, s-a dus de la dînșii.
Umblînd prin cetate, a văzut
zăcînd într-un cerdac pe un om slăbănog, care era de multă vreme
bolnav, neputînd să umble nicidecum, nici să se miște și nu avea
nici un om care să-l îngrijească. Iar sfîntul și pe acesta numai cu
numele lui Hristos l-a făcut sănătos. Și nu numai minunile acestea
le-a făcut Sfîntul Apostol Andrei acolo, ci și ochii multor orbi i-a
deschis. Pe un om lepros, care zăcea afară din cetate pe gunoi, ca
Iov cel de demult, și pe acela l-a tămăduit, numai cît l-a botezat
în mare în numele Sfintei Treimi; și acela, după ce s-a botezat și
s-a însănătoșit, s-a făcut următor al apostolului și propovăduia cu
mare glas tuturor, prin puterea lui Hristos.
Astfel, apostolul cu cuvintele
sale, cu minunile și cu semnele întorcînd la cunoștința de Dumnezeu
pe tot poporul care era în toată Ahaia, făcîndu-i turmă a lui
Hristos și popor sfînt, se bucura și se veselea cu duhul, slăvind pe
Dumnezeu. După aceasta, singură mulțimea creștinilor care crezuseră
a surpat capiștile idolești, a zdrobit pe idoli și a ars cărțile
cele elinești ca pe niște pricini ale rătăcirii oamenilor, dînd cu
aceasta o pildă de adeverire a credinței lor celei adevărate. Apoi,
adunîndu-și avuția lor, au aruncat-o la picioarele Apostolului.
Iar el a lăudat osîrdia lor și
socoteala cea bună a primit-o, iar avuția nu a primit-o. Ci le-a
poruncit, pe unele să le împartă la cei lipsiți și săraci, iar pe
altele să le cheltuiască la zidirea bisericii, care în puține zile
s-a săvîrșit. Și se adunau acolo creștini, unde se slujea Sfînta
Liturghie și se sfințeau de episcopii și de preoții cei hirotoniți
de Sfîntul Apostol Andrei, ascultînd și învățătura cea de miere
izvorîtoare a sfîntului. Fiindcă, totdeauna îi învăța din cărțile
lui Moise și din ale proorocilor și dovedea cum că unul și același
purtător de lege este și al Așezămîntului celui vechi și al celui
Nou, care la sfîrșitul veacului S-a pogorît din cer și S-a întrupat
din Sfînta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, pentru
mîntuirea neamului omenesc.
Dar în timp ce s-au făcut
acestea, antipatul Egheat - despre care mai înainte am zis că avea
femeie pe Maximila, pe care a tămăduit-o apostolul -, s-a dus la
Roma, la Cezarul, ca să-și dea seama pentru slujba împărătească pe
care o avea și să se sîrguiască ca să-și ia iarăși stăpînirea sa.
Iar fratele său, Stratoclis cu numele, care era înțelept și învățat
și care abia venise atunci de curînd de la Atena, unde fusese pentru
învățăturile filosofice, a rămas epitrop în locul lui. Și avea un
rob credincios și preaînțelept, pe care îl iubea foarte mult. Pe
acesta, în acele zile, l-a apucat un drac înfricoșat și era vedere
pricinuitoare de multă jale. Acestea văzîndu-le Stratoclis, plîngea,
se supăra, se amăra și căuta doctor spre tămăduirea acestei boli.
Însă, să vedeți iconomia lui Dumnezeu, cum aduce pe om la cunoștința
adevărului.
Auzind Maximila, femeia
antipatului, pricina aceasta, l-a vestit așa: "Pentru ce tu fratele
bărbatului meu și cumnate, avînd în mîinile tale doctor fără de
plată te întristezi și te necăjești? Aici este un om străin și sărac
cu numele de Andrei, pe acela dacă îl vei chema, fără plată într-un
ceas poate și pe robul tău cel credincios să-l tămăduiască și pe
tine de supărarea aceasta să te mîngîie și să te veselească. Căci și
eu, precum ai auzit, cît de cumplită boală aveam încît și de viață
mă deznădăjduisem și numai cu un cuvînt al lui sînt acum sănătoasă".
Acestea auzind Stratoclis, îndată
a chemat pe sfîntul. Și numai cum a intrat apostolul lui Hristos,
îndată a ieșit dracul și s-a dus din locul acela. Și s-a făcut
sănătos și înțeleptul rob, cel mai înainte legat cu lanțuri de fier.
Această minune dacă a văzut-o Stratoclis și Maximila îndată au
anatematizat înșelăciunea elinească și s-au făcut creștini,
botezîndu-i apostolul. De atunci erau nedespărțiți de sfîntul și în
toate zilele învățau de la dînsul cunoștința cea mai desăvîrșită a
tainei sfintei credințe creștinești.
Acestea astfel făcîndu-se, s-a
întors și Egheat, antipatul, de la Roma. Și după cîteva zile a vrut
să-și cunoască femeia sa. Iar ea, fiind botezată și nevrînd să se
împărtășească cu bărbatul ei cel necredincios și nebotezat, întîi
s-a prefăcut că este bolnavă. Iar după cîteva zile, pentru că a
văzut că nu se poate ascunde pînă la sfîrșit, s-a arătat. Căci
famenii au arătat bărbatului ei și au zis: "Ea, de cînd tu te-ai dus
la Roma, nici bucatele de mai înainte nu le mai mănîncă, nici
marilor zei nu se închină, ci cu totul s-a pironit cu socoteala și
cu scopul ei, de un oarecare om bătrîn și străin care este aici.
Acestea dacă le-a auzit Egheat,
cu totul s-a îndrăcit de mînie, și cu totul și-a ieșit din minți.
Ocăra și înfricoșa și numai un scop avea: cum să omoare pe Apostolul
Andrei. Deci, cîtăva vreme l-a pus în temniță, pînă cînd va socoti
cu ce moarte îl va omorî. Iar la miezul nopții, Stratoclis, luînd pe
cumnata sa Maximila și pe alții, care erau mai sîrguitori în
credință dintre cei ce crezuseră, s-au dus în temnița care era
pecetluită cu pecetea lui Egheat și pe care ostașii cu grijă o
străjuiau.
Deci acolo ducîndu-se, încetișor
au bătut la ușă încît să audă sfîntul. Auzindu-i sfîntul, cu
rugăciunea a deschis ușa temniței și au intrat înăuntru. Atunci
Stratoclis și Maximila au căzut la picioarele sfîntului, rugîndu-se
și cerînd ca să-i întărească și să-i împuternicească în credința lui
Hristos. Iar sfîntul multe zicînd, i-a învățat cele cuviincioase și
i-a sfătuit, iar pe Stratoclis hirotonindu-l episcop al
Paleopatrelor, i-a trimis pe dînșii cu pace. Ducîndu-se ei, Sfîntul
Andrei iarăși cu rugăciunea închizînd ușile temniței, precum erau și
mai înainte pecetluite, ședea înăuntru așteptînd hotărîrea păgînului
Egheat.
Deci, antipatul, văzînd că femeia
lui Maximila, cu totul s-a lepădat de dînsul, aprinzîndu-se de
mînie, a hotărît asupra Sfîntului Apostol moarte de cruce. El
socotea căci cu aceasta va supăra pe Sfîntul Andrei, dar nu știa că
o moarte ca aceasta era bucurie, veselie și viață veșnică a
sfîntului, căci vrea să se facă împreună părtaș al patimilor lui
Hristos, dascălul lui.
Pentru aceasta, ducîndu-l ostașii
ca să-l răstignească, văzînd crucea a lăudat-o pe dînsa, ca pe una
ce avea să se facă pricină a suirii lui la cer. Apoi pe creștinii
cei ce s-au aflat acolo, învățîndu-i și întărindu-i, s-a suit pe
cruce bucurîndu-se, iar ostașii lui Egheat, făcînd voia domnului
lor, au pironit pe cruce mîinile și picioarele apostolului, pentru
care lucru preoții și diaconii din Ahaia au scris așa:
"Pătimirea Sfîntului Apostol
Andrei, pe care noi am văzut-o cu ochii noștri, toți preoții și
diaconii bisericilor Ahaiei, scriem tuturor Bisericilor, care sînt
la Răsărit și la Apus, la Miazăzi și la Miazănoapte, care sînt
alcătuite și zidite în numele lui Hristos, pace vouă și tuturor
celor ce cred întru Unul desăvîrșit Dumnezeu în Treime, întru
adevăratul Părintele Cel nenăscut, întru adevăratul Fiul Cel născut,
întru adevăratul Sfîntul Duh, Care din Tatăl purcede și întru Fiul
se odihnește. Căci această credință am învățat de la Sfîntul Andrei,
apostolul lui Hristos, a cărui pătimire noi văzînd-o, am biruit și
după cît am putut o istorisim".
Antipatul Egheat, întorcîndu-se
de la Roma cu stăpînire înnoită și intrînd în cetatea Patrelor, a
început a sili pe cei ce credeau în Hristos să aducă jertfe
idolilor. Acestuia, ieșindu-i înainte Sfîntul Andrei, i-a zis: "Ți
se cade ție, judecător fiind al poporului, a cunoaște pe Judecătorul
tău, care este în cer, și cunoscîndu-L pe El, să te închini Lui și,
închinîndu-te adevăratului Dumnezeu, să te întorci de la aceia care
nu sînt dumnezei".
Iar Egheat a zis către dînsul:
"Au tu ești Andrei care risipești locașurile zeilor și sfătuiești pe
popor să primească credința cea vrăjitorească, care de curînd s-a
arătat și pe care împărații Romei au poruncit să o piardă?"
Sfîntul Andrei a zis: "Împărații
Romei încă nu au cunoscut aceasta, că Fiul lui Dumnezeu venind pe
pămînt pentru mîntuirea oamenilor întru adevăr a arătat cum că
idolii aceia, nu numai că nu sînt dumnezei, ci draci necurați și
vrăjmași ai neamului omenesc, care îi învață pe oameni și îi
îndeamnă spre toată necurăția. Căci mîniind pe Dumnezeu să se
întoarcă de la dînșii și să nu-i asculte. Iar cînd se va mînia
Dumnezeu asupra lor și se va întoarce de la oameni, atunci diavolii
îi iau pe ei sub a lor stăpînire și pînă întru atît îi amăgesc pe
dînșii încît îi scot goi cu totul de faptele bune, nimic altceva
avînd, decît păcatele lor pe care le duc cu ei".
Egheat a zis: "Aceste cuvinte
băbești și deșarte, cînd le propovăduia Iisus al vostru, iudeii l-au
pironit pe cruce". Sfîntul Andrei a răspuns: "O, de ai fi voit a
cunoaște taina Crucii, cum Ziditorul neamului omenesc, pentru
dragostea Sa către noi, a răbdat Crucea, nu fără de voie, ci de
bunăvoie, pentru care eu însumi sînt martor, cum că și vremea
patimilor Sale o știa mai dinainte și mai dinainte ne-a spus despre
Învierea Sa, cea de a treia zi și la cina cea mai de pe urmă
împreună cu noi șezînd, ne-a spus despre vînzătorul Său, ne-a spus
și despre cele ce aveau să fie asupra Sa. Și știind locul acela, în
care era să fie dat iudeilor, de bunăvoie a venit". Iar Egheat a
zis: "Mă minunez de tine, căci om înțelept fiind tu, urmezi Aceluia
pe care în orice chip, cu voie, ori fără voie, îl mărturisești că a
fost răstignit pe cruce".
Apostolul a răspuns: "Mare este
taina Sfintei Cruci și, dacă vei voii să asculți, eu îți voi povesti
ție". Iar el a răspuns: "Nu este aceea taină, ci pedeapsă a
făcătorilor de rele". Sfîntul Andrei a răspuns: "Acea pedeapsă este
taina înnoirii oamenilor, numai să voiești a mă asculta cu îndelungă
răbdare". Egheat a zis: "Iată, te ascult pe tine cu îndelungă
răbdare, însă și tu, de nu vei face ceea ce eu îți poruncesc,
aceeași taină a Crucii, asupră-ți vei purta". Iar apostolul a zis:
"De m-aș fi temut eu de pedeapsa Crucii nu aș fi lăudat Crucea
niciodată". Egheat a zis: "Precum din nebunia ta lauzi Crucea, așa
dintru îndrăzneala ta nu te temi de moarte".
Apostolul a răspuns: "Nu din
îndrăzneală, ci din credință nu mă tem de moarte. Căci moartea
drepților este cinstită, iar a păcătoșilor este cumplită. Deci, eu
voiesc ca să asculți taina Crucii, și cunoscînd adevărul să crezi
și, crezînd, să-ți afli sufletul tău". Egheat a zis: "Acel lucru se
află care a pierit? Au doar a pierit sufletul meu că îmi poruncești
a-l afla pe el printr-o credință pe care nu o știu în ce fel este?"
Sfîntul Andrei a răspuns:
"Aceasta este care o vei învăța de la mine, căci eu îți voi arăta
ție pierderea sufletelor omenești, ca să cunoști mîntuirea lor, care
prin cruce s-a lucrat. Omul cel dintîi prin călcarea poruncii, adică
prin lemn a adus moartea în lume și se cădea neamului omenesc ca
prin pătimirea cea de pe lemn, să se izbăvească de moarte. Și precum
din pămîntul cel curat era zidit omul cel dintîi, care a adus
moartea prin lemnul încălcării de poruncă, așa se cădea a se naște
Hristos din Fecioara cea curată, om desăvîrșit, Care este Fiul lui
Dumnezeu, Cel ce a zidit pe omul cel dintîi și a înnoit viața cea
veșnică, pe care toți oamenii o pierduseră și prin lemnul Crucii să
se întoarcă de la lemnul poftei, spre care omul cel dintîi,
întinzîndu-și mîinile, a greșit, așa se cădea ca Fiul lui Dumnezeu
să-și întindă pe Cruce mîinile Sale cele nevinovate, pentru
neînfrînarea mîinilor omenești. Pentru hrana cea dulce a lemnului
celui oprit, să guste fierea amară și luînd asupra Sa moartea
noastră, să ne dea nemurirea Sa".
După acestea Egheat a zis:
"Aceste cuvinte povestește-le acelora care te ascultă, iar tu de nu
vei asculta porunca mea și de nu vei aduce jertfă zeilor, apoi
bătîndu-te cu toiege, te voi răstigni pe Crucea pe care tu o lauzi".
Sfîntul Andrei a răspuns: "Eu
Unuia, Adevăratului și Atotputernicului Dumnezeu, în toate zilele îi
aduc, nu fum de tămîie, nici carne de boi, nici sînge de țapi, ci pe
Mielul cel fără de prihană, care S-a jertfit pe altarul Crucii, cu
al Cărui preacinstit Trup se împărtășește tot poporul cel credincios
și bea Sîngele Lui, pe cînd Mielul acesta rămîne întreg și viu. Deși
cu adevărat se înjunghie și cu adevărat Trupul Lui de toți se
mănîncă și Sîngele Lui de toți se bea, însă, precum zic, totdeauna
petrece întreg, fără de prihană și viu". Egheat a zis: "Cum poate fi
aceasta?"
Sfîntul Andrei a răspuns: "Dacă
voiești să știi, fă-te ucenic, ca să înveți aceea pentru care
întrebi". Egheat a zis: "Eu acea învățătură de la tine cu chinuri o
voi cerca". Apostolul a răspuns: "Mă mir de tine, că tu, om înțelept
fiind, grăiești cele nebune. Dar oare vei putea, ispitindu-mă cu
munci, să cunoști de la mine Tainele lui Dumnezeu? Ai auzit taina
Crucii, ai auzit și taina Jertfei! De vei crede că Dumnezeu Cel
răstignit de iudei este Dumnezeu adevărat, atunci îți voi arăta cum,
omorît fiind trăiește și cum jertfit fiind și mîncat, petrece întreg
întru Împărăția Sa". Egheat a zis: "Dacă este omorît, și de oameni
este mîncat, precum zici, apoi cum poate fi viu și întreg?"
Apostolul a răspuns: "Dacă vei crede cu toată inima ta, vei putea
cunoaște această Taină; iar de nu vei crede, nu vei cunoaște
niciodată această taină".
Atunci Egheat, mîniindu-se, a
poruncit să arunce pe apostol în temniță. Și aruncat fiind sfîntul
în temniță, s-a adunat la dînsul mult popor din toată latura aceea
și voia să-l ucidă pe Egheat, iar pe Sfîntul Andrei să-l scoată din
temniță. Iar Sfîntul Apostol i-a oprit pe dînșii, învățîndu-i și
grăind: "Nu prefaceți pacea Domnului nostru Iisus Hristos întru
tulburare diavolească, că Domnul nostru Iisus Hristos, dîndu-se pe
Sine spre moarte, a arătat toată răbdarea și împotrivă n-a grăit,
nici n-a strigat, nici nu s-a auzit glasul Lui în ulițe. Deci și
voi, tăceți și fiți în pace.
Și nu numai să nu faceți
împiedicarea muceniciei mele, ci și voi singuri să vă gătiți ca
niște buni nevoitori și ostași ai lui Hristos, a nu vă teme de
îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre
rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este
nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica
aceea care nu are sfîrșit. Pentru că frica și îngrozirile de la
oameni sînt asemenea fumului, că arătîndu-se îndată se sting. Și de
dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu
au sfîrșit niciodată.
Căci durerile acestea vremelnice,
deși sînt mici, cu înlesnire se rabdă, iar dacă sînt mari, apoi
degrabă ieșind sufletul din trup, singure se sfîrșesc. Durerile
acelea sînt cumplite, care sînt acolo veșnice, unde este plîngerea
cea neîncetată, strigare, tînguire și munci fără de sfîrșit, spre
care Egheat nu se teme a merge. Deci fiți gata spre aceasta mai
vîrtos, ca prin supărările acestea vremelnice să treceți spre
bucuria cea veșnică, unde vă veți veseli totdeauna cu Hristos și
veți împărăți cu El".
Astfel Sfîntul Andrei, toată
noaptea a petrecut-o învățînd pe popor. Iar a doua zi antipatul
Egheat a șezut la judecată și a adus înaintea sa pe Sfîntul Andrei
și a zis către dînsul: "Oare socotit-ai să-ți lași nebunia ta și să
nu mai propovăduiești pe Hristos, ca să poți a te veseli cu noi în
această viață? Căci mare nebunie este de a se duce cineva de
bunăvoie spre chinuri și spre foc". Sfîntul Andrei a răspuns: "A mă
veseli împreună cu tine, voi putea numai cînd tu vei crede în
Hristos și te vei lepăda de idoli; căci pe mine Hristos m-a trimis
în partea aceasta în care mult popor am cîștigat Lui".
Egheat a zis: "Deci pentru
aceasta te silesc spre jertfe, ca cei amăgiți de tine să lase
deșertăciunea învățăturii tale și să aducă jertfele cele plăcute
zeilor. Căci nu este cetate în Ahaia în care să nu fi pustiit
lăcașurile zeilor. Deci acum se cuvine ca iarăși prin tine să se
înoiască cinstea lor, ca cei mîniați prin tine, tot prin tine să fie
îmblînziți și tu să petreci întru dragostea noastră cea
prietenească. Iar dacă nu, apoi multe feluri de chinuri vei lua,
pentru necinstea care prin tine s-a făcut lor, și vei fi spînzurat
pe Crucea pe care tu o lauzi".
La acestea Sfîntul Andrei a
răspuns: "Ascultă, fiule al pierzării, paiule gătit pentru focul cel
veșnic, ascultă-mă pe mine sluga Domnului și apostolul lui Iisus
Hristos, că pînă acum am vorbit cu tine cu blîndețe vrînd a te
învăța sfînta credință, că doar după cum ai înțelegere, să cunoști
adevărul lepădîndu-te de idoli, să te închini Dumnezeului Celui ce
locuiește în ceruri. Dar de vreme ce tu petreci în întuneric și
socotești că eu mă tem de chinurile tale, apoi gătește asupra mea
chinuri de acelea ce știi tu că sînt mai grele, căci cu atît voi fi
mai bine primit Împăratului meu cu cît mai grele chinuri voi răbda
pentru El".
Atunci a poruncit Egheat, ca,
întinzîndu-l pe pămînt, să-l bată. Și după ce s-au schimbat de șapte
ori cîte trei cei ce-l băteau, l-au ridicat pe Sfîntul Andrei și
l-au dus la judecător, care a zis către dînsul: "Andreie, ascultă-mă
pe mine, nu-ți vărsa sîngele în deșert, că de nu mă vei asculta,
apoi pe cruce te voi răstigni". Sfîntul Andrei a răspuns: "Eu sînt
rob Crucii lui Hristos, și mai mult doresc moartea Crucii, decît să
mă izbăvesc de chinuri, de care nicidecum nu mă tem; iar tu vei
putea scăpa de chinurile cele veșnice care te așteaptă, dacă
ispitind răbdarea mea, vei crede în Hristos, căci eu mai mult pentru
pierzarea ta mă mîhnesc, decît tu pentru pătimirea mea. De vreme ce
pătimirile mele vor fi numai într-o zi, sau cel mult două și vor
sfîrși, iar patimile tale nici după o mie de ani nu vor avea
sfîrșit. De aceea nu-ți mai înmulți patimile, nici îți mai aprinde
focul cel veșnic".
Deci, mîniindu-se Egheat, a
poruncit să-l răstignească pe Sfîntul Andrei pe cruce, legîndu-i
mîinile și picioarele, că nu voia să-l pironească cu piroane, ca să
nu moară degrabă, ci să-l spînzure așa legat ca mai mult chin să
pătimească și să sufere.
Deci, slugile ighemonului, ducînd
pe sfîntul la răstignire, alerga poporul, strigînd: "Ce a greșit
omul acesta drept și prietenul lui Dumnezeu? Pentru ce îl duc la
răstignire?" Iar Sfîntul Andrei ruga poporul, ca să nu facă
împiedicare pătimirii lui. Căci mergea cu veselie și neîncetat
învăța pe popor. Iar după ce a venit la locul lui, în care era să-l
răstignească, văzînd de departe crucea gătită pentru dînsul, a
strigat cu glas mare:
"Bucură-te, Cruce sfințită cu
trupul lui Hristos și cu mădularele Lui ca niște mărgăritare
împodobite, căci mai înainte de a se răstigni Domnul pe tine, erai
înfricoșată oamenilor, iar acum ești iubită și cu dorire primită.
Căci cunosc credincioșii cîtă bucurie ai în tine și ce fel de
răsplătire li se pregătește pentru tine. Eu cu îndrăzneală și cu
bucurie vin către tine; deci tu cu veselie primește-mă pe mine, că
sînt ucenic al Aceluia Care a fost spînzurat pe tine. Primește-mă,
că totdeauna te-am dorit și am poftit a te îmbrățișa. O, preabună
Cruce, care ți-ai cîștigat frumusețea și bunacuviință din mădularele
Domnului meu. Ceea ce ești de mult dorită și cu osîrdie iubită, pe
care neîncetat te-am căutat și abia acum te-am aflat gătită după
dorirea inimii mele. Deci ia-mă pe mine dintre popor, și mă dă
Învățătorului meu, ca prin tine să mă primească Cel ce prin tine m-a
răscumpărat pe mine".
Acestea zicînd și-a dezbrăcat de
pe sine hainele și le-a dat chinuitorilor, iar ei l-au înălțat pe
Cruce, legîndu-i mîinile și picioarele cu frînghii, l-au răstignit
și l-au spînzurat. Și stătea împrejurul lui mulțime de popor, ca la
douăzeci de mii, întru care era și Stratoclis, fratele lui Egheat,
care striga împreună cu poporul: "Cu nedreptate pătimește acest
bărbat sfînt". Iar Sfîntul Andrei întărea pe cei ce credeau în
Hristos, îi îmbărbăta spre răbdarea muncilor vremelnice, învățîndu-i
că nu este vrednică nici o muncă a vremii de acum, pe lîngă
răsplătirea bunătăților celor ce vor să fie.
Apoi a alergat tot poporul la
curtea lui Egheat strigînd și zicînd: "Nu se cuvine a pătimi
acestea, acest om sfînt, cinstit și învățător bun, cu bun și blînd
obicei și înțelept, ci se cade a fi coborît de pe cruce, căci iată
este a doua zi de cînd este spînzurat pe cruce și nu încetează
învățînd dreptatea".
Atunci Egheat, temîndu-se de
popor, a alergat împreună cu dînșii ca să coboare pe Sfîntul Andrei
de pe cruce. Iar Sfîntul Andrei, văzînd pe Egheat, a zis către
dînsul:
"Egheat, pentru ce ai venit? Dacă
voiești să crezi în Hristos, apoi, precum ți-am făgăduit, ți se va
deschide ușa darului. Iar dacă numai pentru aceasta ai venit, ca să
mă dezlegi de pe cruce, apoi să știi că eu, pînă voi fi viu, nu
voiesc să fiu coborît de pe cruce, căci acum văd pe Împăratul meu,
acum mă închin lui, acum stau înaintea lui și mă bucur; iar pentru
tine mă mîhnesc și-mi pare rău, că te așteaptă pierzarea cea
veșnică, care este gătită și te așteaptă pe tine. Deci, îngrijește
pentru tine, pînă cînd este în puterea ta, ca nu în vremea aceea să
începi, cînd nu-ți va fi ție cu putință".
Și vrînd slugile să-l dezlege, nu
puteau a se atinge de dînsul, apoi și cealaltă mulțime a oamenilor
care veniseră acolo, se sîrguiau unii după alții ca să-l dezlege, cu
toate acestea n-au putut, căci păreau mîinile lor ca moarte. După
acestea, Sfîntul Andrei a strigat cu glas mare: "Doamne Iisuse
Hristoase, nu mă lăsa să fiu dezlegat de pe crucea pe care sînt
spînzurat pentru numele Tău, ci primește-mă. Învățătorul meu, care
Te-am iubit, care Te-am cunoscut și care Te-am mărturisit în toată
viața mea, și acum încă Te mărturisesc, care doresc a Te vedea și
prin care sînt ceea ce sînt; primește Doamne Iisuse Hristoase în
pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni și a Te vedea pe
Tine cel dorit. Primește-mă bunule Învățător, și nu porunci a fi
pogorît de pe cruce, mai înainte pînă nu vei lua sufletul meu".
Zicînd el acestea, iată o lumină
mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toți o vedeau și de
jur împrejur l-a strălucit pe el, încît nu era cu putință ochiului
omenesc, celui de tină, a privi spre dînsa. Și a petrecut acea
lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; și cînd
lumina a dispărut, atunci și Sfîntul Apostol și-a dat sufletul său
cel sfînt și împreună cu dînsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului.
Și așa s-a sfîrșit sfîntul
bătrîn, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani. Că așa
se cădea, ca adevăratul ucenic a lui Hristos, apostol fiind, cu
sfîrșit mucenicesc să-și săvîrșească drumul propovăduirii. Iar
urîtul de Dumnezeu Egheat, de îndrăcire fiind cuprins, de demonii
cei slujiți și cinstiți de dînsul, vrednice răsplătiri a luat, că
s-a suit într-un deal înalt și de acolo căzînd jos păgînul, s-a
zdrobit și - după cum a zis dumnezeiescul David -, s-au risipit
oasele lui lîngă iad.
Iar Stratoclis și Maximila, care
era de bun neam și fată a unui senator, care crezuse în Hristos,
pogorînd cinstitul și sfîntul trup al apostolului de pe cruce și cu
miruri ungîndu-l, l-au pus în loc însemnat. Deci, Stratoclis
împărțind la săraci toată avuția fratelui său Egheat și zidind
episcopie din avuția sa, pe locul în care au pus trupul sfîntului,
acolo și-a petrecut cealaltă parte din viața sa, bine păscînd turma
încredințată lui. Asemenea și Maximila, împărțind cea mai mare parte
din bogăția sa săracilor, și-a oprit o parte cu care a zidit două
mînăstiri: una de călugări și alta de călugărițe.
Și astfel cu plăcere de Dumnezeu
viețuind ea, s-a dus la veșnicele locașuri, în locul lucrurilor
celor pămîntești și stricăcioase dobîndind frumusețile cele cerești
și nestricăcioase.
Iar moaștele Sfîntului Apostol
Andrei au rămas în episcopia din Paleapatra mulți ani, făcînd
neîncetat minuni și tămăduind toată boala și toată neputința, pînă
în zilele marelui Constantin, întîiul creștin între împărați, care a
avut trei fii: Constantie, Constantin și Consta. Doi din fii săi au
luat fiecare cîte o parte din împărăția sa. Consta a luat Roma,
Constantin Portugalia, iar Constantie, al treilea fiu, a luat
Constantinopolul, adică scaunul tatălui său.
Deci, acest Constantie, a primit
în inima sa o dorire bună și de suflet folositoare. A dorit să aducă
în Constantinopol moaștele Sfinților Apostoli, ale lui Andrei, Luca
și Timotei și să le așeze în biserica Sfinților Apostoli, pe care o
zidise tatăl său, marele Constantin. În acea vreme Sfîntul Artemie,
care a mărturisit credința mai pe urmă, în vremea lui Iulian
Paravatul, era domn și augustalie în Alexandria, și pe dînsul l-a
socotit vrednic de o slujbă ca aceasta. Deci l-a chemat la sine și
i-a poruncit ca unui vrednic, să-i slujească în această lăudată
slujbă.
Apoi s-a dus Sfîntul Artemie și a
luat de la Efes moaștele Sfîntului Apostol Timotei, pe ale Sfîntului
Apostol Luca, de la Tivele Beoției, iar de la Paleapatra a luat
cinstitele și sfintele moaște ale Sfîntului Apostol Andrei.
Și așa le-a adus cu mare cinste
la împăratul Constantie în Constantinopol. Iar împăratul primindu-le
și cu multă evlavie închinîndu-se lor, apoi cu dragoste
sărutîndu-le, le-a așezat în prea vestita și luminata biserică a
Sfinților Apostoli, în partea cea de-a dreapta Sfîntului Altar și
acolo au fost închinate și cinstite de cei binecredincioși, cît timp
au avut creștinii împărăție. Iar cînd a fost prădat
Constantinopolul, s-au împărțit sfintele moaște în mîinile
binecredincioșilor creștini.
Aceasta este viața și petrecerea
Sfîntului Apostol Andrei, acestea sînt povestirile cele după
puterile noastre, despre ucenicul lui Hristos, cel întîi chemat. Așa
a petrecut sfîntul, așa s-a nevoit, așa a schimbat vînarea de pești
pe vînarea de oameni, așa a dobîndit împărăția cerului și acum se
odihnește și se veselește întru împărăția cea rînduită de
Învățătorul său, după cum singur I s-a făgăduit zicînd: și Eu vă
făgăduiesc vouă, precum mi-a făgăduit Mie Tatăl Meu, împărăție.
Acum șade la masa cea gătită lui,
după făgăduința cea nemincinoasă, ca să mîncați și să beți la
masa Mea, întru Împărăția Mea. Și se roagă neîncetat pentru noi,
cei luminați prin propovăduirea lui, ca de păcate pocăindu-ne și
curățindu-ne să ne învrednicim și noi aceleiași Împărății, cu darul
Domnului nostru Iisus Hristos, căruia I se cuvine toată slava și
închinăciunea, împreună și Părintelui Său, Celui fără de început, și
Preasfîntului, Bunului și de viață făcătorului Său Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin.
Acasă |
Rugaciunile
incepatoare
In numele Tatalui
si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea
esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de
viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de
toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne
pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne
pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne
pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in
vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele
noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si
vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in
vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie
imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea
noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua
gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne
duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor
Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si
Icoasele
Condacul 1
Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe
Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe
cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta
ii cantam : Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Icosul 1
Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l
cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine,
propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca
cantare vrednica asa:
Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca
dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai
fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat
Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos,
multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 2
Cu cuvantul Evangheliei, Andreie prealaudate, din adancul
inselaciunii ai vanat popoarele precum te-ai fagaduit Domnului Iisus
Hristos, Cel ce te-a invatat a vana pe oameni la credinta Lui.
Pentru aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 2
Cel ce esti cetatean de taina, insuti vazatorule, si ritor al
cunostintei lui Hristos cel de negrait, care ai luat de sus Duhul
cel Sfant, graiesti in limbi si imparti darurile. Pentru aceasta
laudam darul luat si tie-ti cantam acestea:
Bucura-te, primitorule al Duhului Sfant in limbi de foc;
Bucura-te, ca prin multe tari ai mers din loc in loc;
Bucura-te, ca fiind sfasiat de pagani, Domnul Iisus te-a facut
sanatos;
Bucura-te, ca pe multi dintre cei mai buni crestini i-ai hirotonit
episcopi si preoti;
Bucura-te, ca prin orase si sate umbland si propovaduind, pe multi
i-ai facut crestini;
Bucura-te, ca dupa multi ani de propovaduire, la sfarsit ai ajuns la
mucenicie;
Bucura-te, ca paginii necredinciosi chinuindu-te pe cruce te-au
pironit cu capul in jos;
Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;
Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus scumpa cununa pe capul tau;
Bucura-te, ca toate cetele ceresti pentru incununare cantari
preafrumoase au cantat;
Bucura-te, ca ingerii si sfintii cu bucurie in palatul tau osebit
te-au asezat;
Bucura-te, al Preasfintei Treimi smerit inchinator;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 3
Alergat-ai cu sete la chemarea Mantuitorului Apostole Andrei si de
bunavoie te-ai dat spre ascultarea invataturii Lui ca un cerb la
izvoarele apelor si tuturor le-ai propovaduit pe Dumnezeu adevarat;
pentru aceasta cantam: Aliluia!
Icosul 3
Margaritarul cel de mult pret, cel ascuns in taina inimii tale, in
lume l-ai pus inainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinta paganii
primindu-l, comoara l-au facut. Pentru aceasta aducem tie acestea:
Bucura-te, al Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu laudator;
Bucura-te, cel impreuna cu ingerii si cu toti sfintii cantator;
Bucura-te, al nostru pazitor;
Bucura-te, al nostru mijlocitor inaintea preacinstitei Maicii lui
Dumnezeu;
Bucura-te, al nostru rugator catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucura-te, temelia prea intemeiata a marturisirii lui Hristos;
Bucura-te, ca tu ai propovaduit credinta cea data de Domnul Iisus
Hristos;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, invatatorui dreptei credinte;
Bucura-te, prin care Domnul Hristos Se salasluieste;
Bucura-te, prin care satana se nimiceste;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 4
Ca o vestire Evanghelia in maini luand, mult-laudate Andreie, tot
pamantul ai imbogatit de dumnezeiasca propovaduire. Pentru aceasta
cinstim pomenirea ta, impreuna cu chinurile tale, cantand lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Capistele prefacandu-le in biserici lui Dumnezeu, preacinstite
Apostole Andreie, ai sfintit in ele pe fiii botezului pe care darul
i-a innoit prin apa sa prin Duh. Pentru aceasta cantam tie laudele
acestea:
Bucura-te, al cantarilor ingeresti ascultator;
Bucura-te, ca ai rastignit cele lumesti si intru tine vietuieste
Iisus Hristos;
Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, indumnezeitule cu Dumnezeu unitule;
Bucura-te, cerule mai inalt decat cerul;
Bucura-te, ca te-ai aratat partas al firii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucura-te, al bisericii de trebuinta folositor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 5
Cunoscut-ai asezamintele firii, marite Andreie, vrednicule de
minune, si partas pe fratele tau Petru l-ai primit graind: aflat-am
pe Cel dorit! si i-ai aratat cunostinta Duhului. Pentru aceasta
cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Cu mreaja cuvantului, dintru adancul inselaciunii, ai vanat pesti
cuvantatori, fericite Apostol Andrei, si la masa lui Hristos,
mancare curata i-ai adus luminati; pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, Andreie, indulcire a mintilor;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;
Bucura-te, prin care credinta s-a latit;
Bucura-te, prin care ratacirea s-a zadarnicit;
Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate cele lumesti gunoaie le-ai
socotit;
Bucura-te, ca tuturor toate te-ai facut, ca pe multi sa-i
mantuiesti;
Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult-incapator;
Bucura-te, al lui Hristos dulce cugetator;
Bucura-te, pentru cei orbi dumnezeiasca alifie;
Bucura-te, pentru cei bolnavi minunata doctorie;
Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucura-te, noianul intelegerilor celor intelepte de Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 6
Dumnezeiasca punte, Atotfacatorul si de lumina stralucitorul Duh,
intru tine, marite apostole Andrei, salasluindu-se cu dumnezeiasca
cuviinta in chipul limbii de foc, te-a aratat propovaduitor al celor
de negrait. Pentru accasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Lepadand mrejele cele pescaresti si luand crucea, ai urmat lui
Hristos, Celui ce te-a chemat, si mreaja Duhului aruncand, in loc de
peste, pe oameni ai vanat. Slava Duhului ce ti s-a dat tie! Pentru
aceasta aducem laudele acestea:
Bucura-te, al dumnezeiestii intrupari inalt talcuitor;
Bucura-te, carte de Dumnezeu inchipuita, foarte folositoare mintii;
Bucura-te, comoara dumnezeiasca a cerestilor comori;
Bucura-te, cel ce esti invatatura de trebuinta celor invatatori;
Bucura-te, cel ce la impartirea muncii de propovaduitori ai ales
neamurile;
Bucura-te, ca intre cei neputinciosi minuni alese ai facut;
Bucura-te, al umbrei legii surpator;
Bucura-te, al adevarului stalp intaritor;
Bucura-te, cel ce in cuvinte preaintelepte te-ai imbogatit;
Bucura-te, cel ce pe credinciosi cu rabdare i-ai mantuit;
Bucura-te, casa preacinstita a Sfintei Treimi;
Bucura-te, Biserica a fiilor duhovnicesti;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 7
Dobindit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite apostole Andrei. Iar
acum in locasurile cele nestricacioase cu Dansul locuind, seceri
snopii ostenelilor tale dupa vrednicie; pentru aceasta cu cantari
slavim pe Dumnezeu, zicand: Aliluia!
Icosul 7
Iubit-ai pe Stapinul si dupa Dansul ai mers pe urmele Lui, in viata
bine povatuit si patimilor Lui fara inselaciune, preacinstite
Andreie, pana la moarte urmind; pentru aceasta iti cantam acestea:
Bucura-te, al cuvantarii de Dumnezeu neapropiata inaltime;
Bucura-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscuta in adancime;
Bucura-te, a Mangaietorului gura cinstita;
Bucura-te, gura de foc ingradita;
Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;
Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;
Bucura-te, imparatia ceruriior cea de veselie primitorului;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;
Bucura-te, limba de foc suflatoare care graiesti cele dumnezeiesti;
Bucura-te, indulcire a urechilor noastre;
Bucura-te, cel prin care Hristos mantuieste sufletele noastre;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 8
Cu darul cel dat tie de la Dumnezeu, intru-tot-laudate Andrei,
duhurile demonice cu cuvantul se izgonesc, bolile fug, multimea
patimilor sufletesti se indeparteaza de la cei bolnavi; pentru
aceasta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Cel ce din Betsaida ai iesit, pe noi ne chemi a pranzi praznuirea
ta, punandu-ne-o noua inainte astazi; cu vitejiile luptelor tale si
cu sarea lui Hristos mintea noastra sarand-o, mancarurile tale dulci
s-au facut noua, adica : invataturile de sfaturi ceresti; pentru
aceasta cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, lumina celor intunecati eu paginatatea;
Bucura-te, calea cea adevarata a celor rataciti;
Bucura-te, al luminilor lui Hristos vazator timiii propovaduitor;
Bucura-te, al patimilor lui Uristos preaales marturisitor;
Bucura-te, al minunilor Domnului bun lucrator;
Bucura-te, iconomia frumusetii celei intii inchipuite;
Bucura-te, stapinirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, al luminii celei gindite luminoasa descoperire;
Bucura-te, dreapta aratare a chinurilor ce asteapta pe cei pacatosi;
Bucura-te, gura care vestesti pe Hristos Dumnezeu;
Bucura-te, privitorule al priveliffilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 9
Poruncindu-ti-se a te sui la muntele Sionului cel intelegator,
Apostole Andreie, si paharul mantuirii luand, bucurandu-te l-ai
baut, trecand prin moarte la viata cea dumnezeiasca, unde este
Hristos Dumnezeu, cantand: Aliluia!
Icosul 9
Focul Preasfintului Duh ce s-a coborit de sus peste tine,
intru-tot-laudate Apostole Andrei al lui Hristos, ti-a poruncit lie
cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti pana la
marginile lumii maririle Lui. Pentru aceasta aducem tie laudele
acestea:
Bucura-te, ca tu ai binevestit patimile si invierea lui Hristos;
Bucura-te, ca tu singur lamuresti pogorarea in iad a dracilor;
Bucura-te, cel ce esti plin de roadele Preasfantului Duh;
Bucura-te, de Darurile Lui indestulatorule;
Bucura-te, prin care Sfanta Treime s-a propovaduit;
Bucura-te, prin care Unimea Treimii s-a slavit;
Bucura-te, sanatate preaminunata impartita credinciosilor;
Bucura-te, cel ce esti rana de mult plans demonilor;
Bucura-te, lumina mai stralucitoare decit soarele;
Bucura-te, povatuitorul si lumina orbilor;
Bucura-te, de lumina al tuturor facator;
Bucura-te, al vrajmasilor puternic biruitor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 10
Cine te-a invatat a grai asa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ti-a
luminat mintea ta ca sa vezi limpede raza slavei celei neapropiate,
care a stralucit lumina Adevarului in inimile noastre, fara numai
Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cantam Lui: Aliluia!
Icosul 10
Se spaimanteaza tot cugetul de propovaduirea ta, pe care ai
trambitat-o in tot pamantul, tainuitorule al lui Hristos si
vazatorule al celor de sus, cel ce esti cinstit de Domnul intre cei
doisprezece apostoli; pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, rugatorule pentru noi catre Domnul;
Bucura-te, ca prin sfintele tale rugaciuni Domnul ne trimite milele
Sale bogate;
Bucura-te, ca prin ajutorul tau, tiranul satana se izgoneste de la
noi;
Bucura-te, ca gandurile si bolile cele rele le indepartezi de la
noi;
Bucura-te, margaritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucura-te, mangaierea sufleteasca a pamantenilor celor necajiti;
Bucura-te, sanatatea trupeasca a oamenilor imbolnaviti;
Bucura-te, carmaci preaminunat al celor ce inoata pe ape;
Bucura-te, impreuna-calator cu cei ce calatoresc pe uscat;
Bucura-te, ajutorul celor ce te cheama cand zboara in aer;
Bucura-te, hranitorul nostru al celor flamanzi de fapte bune;
Bucura-te, cel ce ajuti rugaciunilor noastre spre mantuire;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 11
Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai inainte aprinzindu-te
cu ravna de credinta, ritor de Dumnezeu graitor te-a aratat pe tine,
marite apostole Andrei, cel ce canti Mantuitorului tau: Aliluia!
Icosul 11
Cel de lumina purtator si de veselie facator, fericite Andrei
apostole al lui Hristos, dumnezeiasca pomenirea ta raza de tamaduire
straluceste noua celor ce cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, stea mai luminoasa decat soarele;
Bucura-te, sfesnic care stralucesti cu raza de aur;
Bucura-te, datator de daruri al crestinilor dreptcredinciosi;
Bucura-te, al calugarilor celor mahniti ajutator in necazuri;
Bucura-te, cel ce esti izgonitor infricosator al demonilor;
Bucura-te, frumusetea cea prealuminata a Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, camara preacinstita cu bun miros a lui Hristos;
Bucura-te, podoaba cea preacinstita a apostolilor;
Bucura-te, luminatorul cel preamarit al mucenicilor;
Bucura-te, veselia cea de bucurie facatoare a cuviosilor;
Bucura-te, lauda cea fericita a tuturor sfintilor;
Bucura-te, rugatorule, mijlocitorule si folositorule al tuturor
ortodocsilor;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 12
Ca un ucenic preaales al Celui ce s-a pironit de buna voie pe Cruce,
Stapanului tau pana la moarte urmand, te-ai suit bucurandu-te la
inaltimea crucii, mergere facandu-ti la ceruri, de trei ori fericite
apostole Andrei. Pentru aceasta cantam cantarea cea ingereasca lui
Dumnezeu, zicand: Aliluia!
Icosul 12
Multumim tie, marite apostole Andrei, noi neamurile cele de tine
luminate si de pe pamant la ceruri de tine ridicate, ca de la
slujirea vrajmasului departandu-ne, ne-am facut impreuna-locuitori
cu sfintii ingeri si partasi ai slavei Domnului. Pentru aceasta
aducem tie dupa vrednicie acestea:
Bucura-te, apostole Andrei, nume preascump si dulce noua
dreptcredinciosilor;
Bucura-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucura-te, pazitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucura-te, floarea cea preafrumoasa si bine mirositoare a raiului;
Bucura-te, ca rugaciunile tale sint ca o scara, care ne urca pe noi
la ceruri;
Bucura-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;
Bucura-te, cel ce biruiesti in zile de razboi tabara potrivnicilor;
Bucura-te, cel ce ne dai noua ploi potrivite;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucura-te, cel ce aperi sfant locasul acesta de aprinderea focului;
Bucura-te, cel ce ne izbavesti pe noi de viclesugul vrajmasului;
Bucura-te, cel ce la sfarsitul vietii noastre ne ajuti ca prin
pocainta sa ne mantuim;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Condacul 13
O, preaminunate sfinte si marite apostole Andrei, cu plangere
alergam la sprijinul tau, ca sa ne izbavesti pe noi cu rugaciunile
tale de chinul cel de veci, prealaudate, si sa ne invrednicesti de
bucuria raiului; ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu:
Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul intai
Sufletul meu cel tulburat de ganduri si de cuvinte rele, curateste-l
cu dumnezeiescul tau dar, care s-a salasluit intru tine,
propovaduitorul lui Hristos Andreie, ca, fiind curat, sa izvorasca
cantare vrednica asa:
Bucura-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucura-te, ca mai intii ai avut pe Sfantul Ioan Botezatorul ca
dascal;
Bucura-te, ca din ceata ucenicilor tu de Mantuitorul mai intai ai
fost chemat la darul apostolesc;
Bucura-te, ca te-ai facut cu multa credinta ucenic al lui Hristos;
Bucura-te, ca si pe fratele tau Petru l-ai adus la Hristos;
Bucura-te, ca impreuna cu toti apostolii ai urmat Domnului;
Bucura-te, ca esti dintre cei dintai apostoli ai lui Hristos;
Bucura-te, ca ai pastrat dragoste incuviintata catre Domnul;
Bucura-te, ca pentru dragostea Lui, prin multe tari L-ai propovaduat
Dumnezeu datator de viata;
Bucura-te, ca propovaduind la pagini credinta cea in Iisus Hrastos,
multe scarbe ai rabdat;
Bucura-te, ca ai fost batut cu lemne si cu pietre;
Bucura-te, ca salbaticii aceia te muscau si cu dintii;
Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
si Condacul intai
Pe ucenicul cel intai chemat si urmatorul Patimilor lui Hristos, pe
Andrei apostolul, fratele lui Petru, sa-l laudam credinciosii, ca pe
cel ce pe pagani din inselaciune i-a intors la botez. Pentru aceasta
ii cantam: Bucura-te, Sfinte Andreie, apostole!
Apoi se zice aceasta
RUGACIUNE
Doamne Dumnezeul
nostru, Tu, Cel ce ai zis si s-a facut faptura, nu intoarce
dumnezeiasca Ta fata de la noi cei pacatosi, ca sa nu vina asupra-ne
mania cea groaznica si infricosatoare a durerilor, care este rodul
pacatelor noastre pe care in toata ziua cu nesocotinta in chip
nenumarat le savarsim. Noi suntem pacatosi si patimasi, netrebnici
si plini de rautate, iar Tu esti izvorul vietii si al milostivirii;
nu ne lasa, Doamne; nu trece rugaciunea noastra a pacatosilor, nici
nu rasplati noua dupa nelegiuirile noastre, ci, pentru ca nu sintem
vrednici a castiga prin sarguinta cea de toate zilele milostivirea
Ta, daruieste-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv. Pentru
rugaciunile apostolului Tau Andrei, daruieste-ne noua sanatate si
viata ferita de toata rautatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne
intareste cu darul Tau cel stapanitor, ca din adincul inimilor
noastre, cu bucurie sa laudam praznuirea lui, si sa slavim preasfint
numele Tau, in vecii vecilor. Amin.
Acasă |